Mănăstirea Moldovița
Mănăstirea Moldovița este una din vechile așezări monahale, ctitorită de voievodul Petru Rareș în anul 1532. Ea este situată în centrul comunei, la aproximativ 400 m de intersecția drumurilor DN17A cu DJ176. Biserica cu hramul „Buna Vestire” urmează bisericii cu același hram ctitorită de voievodul Alexandru cel Bun. În aceeași epocă, Petru Rareș împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe. Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Pictura realizată în 1537 este atribuită meșterului Toma („Toma de la Humor”), cel care a pictat și Mănăstirea Humor. Cele mai bine păstrate picturi murale sunt cele de pe fațada sudică. Înspre vest, intrarea în biserică se face printr-un pridvor cu cinci arcade: trei se deschid spre vest și câte una spre nord și sud. Cele trei abside exterioare – una a altarului și doua ale naosului sunt împodobite cu picturi reprezentând scena rugăciunii tuturor sfinților, cărora li se alătură imaginile reprezentanților culturii clasice: Pitagora, Platon, Aristotel și Sofocle, considerați precursori ai creștinismului.
Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii Episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareș.
Mănăstirii Moldovița i s-a decernat premiul „Mărul de Aur”, acordat de Federația Internațională a Ziariștilor mânăstirilor din nordul Moldovei, pentru valoarea lor în contextul artei și culturii universale.
Ruinele mănăstirii vechi
Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția amintind de existenta ei încă din timpul voievozilor Mușatini, care au ocrotit-o.
În timpul domniei lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, pe locul unei biserici mai vechi de lemn, atestată documentar în jurul anului 1410 cu întregul ansamblu de construcții, destinată pentru observare și strajă, având hramul „Buna Vestire”, în jurul căreia s-a dezvoltat așezarea călugărească cunoscută sub numele de Mănăstirea Moldovița. Mănăstirea Moldovița s-a bucurat de privilegii și din partea lui Ștefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul Ștefan cel Mare confirma mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci și privilegii comerciale, care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova.
Ea a dăinuit până la sfârșitul veacului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit.
Ruinele ei se văd și astăzi la 500m distanță de actuala Mănăstire. Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, alege locul puțin mai la șes de vechea biserica a lui Alexandru cel Bun și construiește actuala Biserică a Moldoviței în anul 1532.
Muzeul Mănăstirii Moldovița
Biserica deține în patrimoniul său câteva obiecte de o inestimabilă valoare artistică și istorică: pomelnicul și epitafurile (pomelnicul lucrare de artă prin decorația sculpturală și în același timp document istoric datorită însemnărilor pe care le cuprinde și cele două epitafuri – broderii lucrate în secolul al XV-lea). Printre cele mai frumoase piese se numără și jilțul domnesc, atribuit perioadei domniei lui Petru Rareș. Remarcabil prin proporțiile sale, care-i dau o alură monumentală, jilțul este decorat cu stema Moldovei, cu împletituri de linii și flori mărunte crucifere.
Din anul 1993 Mănăstirea Moldovița face parte din patrimoniul UNESCO, fiind înscrisă în catalogul World Heritage – marile monumente ale lumii, alături de alte patru mănăstiri din Bucovina: Voroneț, Arbore, Humor și Sucevița, deoarece ele sunt unice în lume prin pictura lor interioară și exterioară cât și prin arhitectura lor ce caracterizează epoca de glorie a Moldovei.
